Federaţia Waldorf – site în construcţie!

Geografia

Această materie apare prima dată în clasa a IV-a sub forma unei epoci despre ţinutul natal.

În prima lecţie, elevul îşi desenează banca în care stă, cuprinsă în sala de clasă, respectiv biroul de acasă în camera sa.

Urmează apoi planul şcolii şi al locuinţei, apoi curtea şcolii şi a locuinţei, apoi curtea şcolii cu strada, respectiv blocul sau curtea de acasă cu strada.

Pasul următor îl reprezintă un plan parţial al oraşului, în care apare drumul de acasă până la şcoală.

Planul general al oraşului, cu formele de relief şi apele principale, se poate face sub forma unei machete tridimensionale. Aceasta se modelează din lut, apoi se acoperă cu multe straturi de hârtie înmuiată şi lipici (mucava); după uscare se îndepărtează lutul, iar macheta rezultată este pictată de elevi.

Urmează împrejurimile localităţii cu fauna şi flora, putându-se merge până la întreaga regiune (judeţul şi judeţele învecinate).

Astfel se deprind elementele realizării unei hărţi, de la spaţiul concret, la simbol.

Din clasa a V-a se studiază geografia fizică a patriei, a ţărilor învecinate.

Pornind pe Dunăre în sus se poate trece în clasa a VI-a la cunoaşterea Europei. Spre sfârşitul acestei clase se vor prezenta în linii mari şi celelalte continente. Geografia Asiei, Africii şi a Americii, cu cele mai reprezentative ţări şi zone, va fi predată pornind de la marile descoperiri geografice (Marco Polo, Vasco da Gama, Columb şi Magelan).

Important este ca, în studiul zonelor geografice, să fie percepute polarităţile, structurile caracteristice. De aceea extremele, uscat-mare, frig-căldură, verdeaţă-deşert sunt preferate în prezentările acestora.

În vederea examenului de capacitate, pentru clasa a VIII-a este rezervată Geografia României, deşi programa Şcolii Waldorf ar cere pentru această clasă continuarea studiului geografiei mondiale. Din ţările sau continentele studiate, elevii vor învăţa cântece specifice, percepând cât mai mult din specificul şi temperamentul oamenilor din zona respectivă. Studiul geologiei, al mişcărilor tectonice, al ritmurilor Pământului, reprezintă în liceu o treaptă superioară de înţelegere a fenomelor de existenţă a acestei fiinţe vii, care este Terra.

Botanica

La fel ca şi la animale, în împărăţia plantelor, studiată în clasa a V-a, se pot găsi diferite caracteristici omeneşti.

La această vârstă a copiilor, plantele trebuie personificate ca într-o adevărată poveste. Nu se întâlneşte explicarea despre ţesuturi şi celule, ierbarele sunt evitate, în locul lor preferându-se studiul plantelor în natură şi pictarea în mediul lor natural, formându-se astfel şi respectul pentru lumea înconjurătoare.

Zoologia

În clasa a IV-a, elevii învaţă despre animale tipice unor forme unilaterale din natură: capul (sepia), trupul sau burta (vaca) sau membrele (şoarecele). O polaritate interesantă se poate găsi între vultur (un animal al aerului, care rareori coboară pe pământ) şi taur (care „se ţine” cu toată forţa sa pe pământ).

În general, se scot în evidenţă la animale diferitele trăsături temperamentale şi fizice unilaterale. De exemplu, calmul şi blândeţea unei vaci pot fi scoase în evidenţă pictând vaca în albastru.

Elevii vor picta fiecare animal în culori care scot în evidenţă caracterul specific al acestuia. Lucrul individual al elevilor se va materializa şi în compuneri, unde va fi căutat specificul fiecărui animal, prin descrieri, dialoguri imaginare sau referate cu un mai ridicat conţinut ştiinţific.

Ca o încoronare a celor studiate, imaginea omului, nespecializat şi cu potenţe multiple de evoluţie, este creionată sugestiv. Toate aceste elemente sunt pe larg studiate în clasele ulterioare, când regnul vegetal – clasa a V-a, cel mineral şi animal – clasa a VI-a şi omul – clasa a VII-a – a VIII-a sunt studiate în detaliu.

În liceu se studiază în amănunt formele de evoluţie ale naturii, stuctura organismului uman şi formele de cunoaştere şi cercetare ale acestora (genetică).

Matematica

În predarea matematicii, dascălul trebuie sa respecte câteva principii de bază.

Principiul analitic (de la întreg la o parte) este unul dintre cele mai importante.

Un alt principiu deosebit îl reprezintă mersul de la cazul particular spre general, spre difiniţie.

Definiţiile sunt evitate pe cât posibil, preferându-se caracterizarea noţiunilor într-un mod viu. Când sunt însă absolut necesare, acestea sunt cât mai accesibil prezentate, folosindu-se din plin intuiţia elevilor.

Parcurgerea materiei cât mai aproape de mersul istoric este un principiu general pentru şcoala Waldorf, deosebit de important în matematică. Predarea în mişcare aduce matematica mai aproape de copil. De la jocuri ritmice de învăţare a tablei înmulţirii până la forfecarea paralelogramului (translatarea unei laturi pe dreapta suport cu păstrarea ariei), totul trebuie predat cât mai viu.

La geometrie se evită cu desăvârşire demonstrarea relaţiilor evidente, insistându-se asupra afirmaţiile neevidente. Mersul de la problema practică la teorie este deseori mai apropiat elevului decât prezentarea unei teorii fără legătură cu realitatea cunoscută de elevi, urmată de aplicaţii ipotetice.

Desenul geometric cu mâna liberă

Predarea geometriei în Şcoala Waldorf începe în clasa a V-a, printr-un studiu activ al principalelor figuri geometrice.

Elemente geometrice redau prin transformarea lor procesul de devenire ale unor forme fixe, pe care apoi elevul învaţă să le denumească şi să le definească.

Pentru a crea un simţ cât mai solid al figurilor geometrice, acestea sunt desenate fără instrumente geometrice.

Desenul formelor

Pe lângă faptul că, în Şcoala Waldorf, majoritatea materiilor sunt parcurse într-un mod diferit faţă de cel clasic, aici există şi câteva materii total noi.

Prima dintre acestea este desenul formelor. Această materie, prezentă în clasele I-V, are două argumente puternice în favoarea sa.

În primul rând, formele desenate în primele două clase vor pregăti introducerea literelor şi a cifrelor. Mai târziu, desenul formelor va pregăti geometria, ce apare în clasa a V-a sub forma desenului geometric.

Tot atât de important este faptul că această materie este o activitate artistică, ce îşi propune să trezească gândirea copilului, simţul echilibrului, al armoniei şi al frumosului. Ea stimulează facultatea de reprezentare şi cea imaginativă ajutând la formarea vederii în spaţiu.

Aritmetica

Sensibilitatea pentru diferitele laturi ale fiinţei umane este educată în Şcoala Waldorf din primele clase.

Astfel, cele patru operaţii de bază sunt învăţate în asociere cu cele patru temperamente şi culorile asociate acestora.

Pe parcursul anilor şcolari, studiul matematic va cuprinde şi geometria cu mâna liberă, construcţiile geometrice şi studiul corpurilor platonice.

Construcţiile spaţiale conduc la o mai bună percepţie a formelor existente şi permit dezvoltarea unei capacităţi de analiză, benefică în toate celelalte domenii de studiu.

Geometria proiectivă, sferică sunt de asemenea studiate în liceu, pentru a canaliza percepţia elevilor înspre forme abstracte, construcţii aproape ireale, ce deschid orizontul întrebărilor despre semnificaţia mai înaltă a matematicii.

Drumul de la basm la istorie

În clasa I, copiii trăiesc în lumea basmelor, acestea oferindu-le hrana sufletească atât de necesară acestei vârste.

Clasa a II-a prezintă polaritatea sufletului uman. Pe de o parte fabulele evidenţiază defecte ce trebuie îndreptate, iar pe de altă parte, poveştile despre sfinţi prezintă nobleţea idealului uman.

Un nou pas înainte este făcut în clasa a III-a când la partea de povestire elevilor li se prezintă istorioare din „Vechiul Testament”, pornind chiar de la Geneză.

Legendele nordice, cele populare şi istorice locale şi naţionale reprezintă în clasa a IV-a ultimul pas înainte de istoria propriu-zisă.

Din clasa a V-a, se face intrarea în Istorie (ca disciplină). Capitolele principale ale acestei clase vor fi însă Egiptul şi Grecia antică. Aceasta din urmă domină clasa a V-a, nu numai la istorie, ci şi la alte discipline (educaţia fizică, literatură, matematică, muzică).

În clasa a VI-a se studiază Roma antică, iar în a VII-a Evul mediu şi Renaşterea.

În general, la predarea istoriei se pune accentul pe trăirea atmosferei epocilor şi nu atât de mult pe înmagazinarea informaţiilor. Sunt alese spre studiu acele momente sau personalităţi din istoria omenirii care au impulsionat evoluţia generală a lumii, forme caracteristice de cultură şi civilizaţie.

Clasa a VIII-a cere studierea istoriei contemporane, dar pregătirea pentru examenele naţionale modifică programa Şcolilor Waldorf din România, care preiau studiul istoriei naţionale.

În liceu se reia studiul treptele de civilizaţie, studindu-se acum din perspectivă generică, a curentelor mari de cultură, a mişcărilor sociale şi a semnificaţiilor pe termen lung. Important de reţinut este faptul că biografia umană este o repetare la scară mică a istoriei omenirii. De aceea, treptele de civilizaţie sunt relevante pentru biografia personală a elevului, mai ales în primii opt ani de şcoală.

Această perspectivă stă şi în spatele studiului la liceu, când curentele generale ale epocilor de civilizaţie stau în centrul atenţiei tinerilor, căci orientarea în societatea actuală este posibilă numai prin cunoaşterea formelor de evoluţie care au creat-o.

Limbile străine

Cercetări recente au arătat că o persoană ce şi-a însuşit o limbă străină înainte de învăţarea scrisului şi cititului o va stăpâni fără accent.

Din contră, învăţatul unei limbi străine simultan cu scrisul şi cititul, duce la vorbirea cu accent a acesteia.

Ca urmare, în primele trei clase din Şcoala Waldorf se învaţă două limbi străine, doar prin imitaţie.

Concret, orele sunt pline de cântece şi poezii, însoţite de o gestică sugestivă a profesorului, copiii cântând şi gesticulând în cor.

Începând din clasa a III-a se introduce scrisul celor două limbi, care, împreună cu gramatica corespunzătoare, sunt studiate în paralel pe tot parcursul studiilor.

Limba română

Dacă până la vârsta de 9 ani copilul se identifică pe deplin cu mediul în care trăieşte, după această vârstă el se interiorizează, se detaşează de cele ce-l înconjoară. Până la acest moment el se identifică cu limba maternă. Distanţându-se de aceasta, elevul poate să o analizeze şi să-i perceapă structura.

Din acest moment, elevul poate începe studiul gramaticii, având primul contact raţional cu structura limbii şi cu regulile gramaticale. Astfel debutează un proces lung, care continuă până în clasa a VIII-a.

Prima parte o reprezintă aprofundarea principalelor calităţi ale părţilor de vorbire, apoi copiii se familiarizează treptat cu structura propoziţiei, iar începând din clasa a VII-a cu structura frazei.

În predarea literaturii, metodele folosite vizează în mod preponderent planul emoţional. Analiza elementelor stilistice ale unei opere este evitată până în clasa a VII-a, lăsând expresia artistică să lucreze în copil. Până în clasa a VI-a, în locul analizei raţionale a textului literar, accentul este pus pe aprofundarea semnificaţiei textului cu ajutorul altor forme de exprimare artistică (desen, pictură, muzică).

Repetarea, ritmicizarea, exerciţiile de vorbire şi de intonare sunt instrumente constant utilizate în cadrul orelor de literatură. Interdisciplinar, cultivarea exprimării este prezentă şi la începutul învăţământului principal, pe parcursul epocilor, indiferent de disciplina studiată. Fie că e matematică, fie că e geografie, o poezie sau un cântec inspirate din temele studiate introduc ziua de lucru.