Abilităţile practice şi educaţia tehnologică

Aceste materii au o deosebită importanţă în formarea copiilor pentru viaţă.

Tricotând, sculptând, modelând lutul sau împletind nuiele, copiii îşi dezvoltă pe lângă diferitele abilităţi şi voinţa.

Simţul artisitc, cel tactil, simţul echlibrului şi al armoniei sunt cultivate în fiecare lucrare practică realizată.

De aceea este important ca aceste discipline să nu rămână doar la nivel de teorie, ci să permită copilului să crească prin abilităţile manuale pe care le dobândeşte în lucrul concret.

La nivel liceal, specializarea pe o anumită tehnică poate fi exersată în amănunţime, fără a duce însă la o calificare certificată.

Muzica

Deşi şcoala Waldorf nu este o şcoală de muzică, această artă este omniprezentă în viaţa copiilor. Prin muzică, realitatea poate pătrunde mai lesne în sufletul copiilor.

Deseori partea ritmică de la începutul cursului principal se bazează pe muzică, oricare materie putând beneficia de sprijinul absolut benefic al muzicii. Dar cum evoluează această materie în Şcoala Waldorf?

Din clasa I toţi elevii cântă la flaut. Pentru început se foloseşte flautul diatonic.

Până în clasa a III-a elevii cântă însă fără note, imitând învăţătoarea din faţa clasei.

De-abia la sfârşitul clasei a III-a se introduce portativul. Până la nouă ani, muzica este trăită sub formă de ritm. Din acest moment apare măsura, iar cântecele încep să fie trecute pe portativ.

În clasa a IV-a se învaţă canonul. Odată elevii trecuţi de momentul armoniei din clasa a V-a, după 12 ani, apare studiul pe voci.

În continuare, studiul muzicii presupune diferenţierea percepţiei artistice şi a posibilităţilor de exprimare. Orchestra şcolii şi a liceului sunt momente de studiu şi de aplicare a noţiunilor studiate. Curentele muzicale sunt studiate de elevi în liceu, pentru a percepe şi din această perspectivă evoluţia omenirii, care a fost însoţită de muzică prin formele ei specifice.

Euritmia

Euritmia este o formă de mişcare frumoasă, care completează strădania metodicii Waldorf de a introduce artistic fiecare conţinut, fie el noţional sau de formare a deprinderilor.

Euritmia însăşi este o artă: vorbirea şi a cântatul reprezentate vizibil, folosind ca instrument de redare corpul uman. Ea aduce în faţa ochilor intervale, tonuri muzicale, sunete rostite printr-o curgătoare şi expresivă gestică a braţelor, a palmelor şi a corpului, într-o unitate dinamică.

A doua latură a euritmiei este cea didactic-pedagogică, fortificând copilul întreg, aşa cum este el privit în pedagogia Waldorf. În timpul orelor de euritmie, copiii mici interpretează prin mişcări sugestive mici întâmplări sau povestiri. Pe măsură ce cresc, ei dobândesc abilitatea de a-şi controla gesturile braţelor, formele de deplasare cu paşii şi reuşesc să dea formă prin mişcarea braţelor şi a picioarelor unor ritmuri, unor sunete care cer gesturi specifice.

Piesele muzicale sau poetice care sunt transpuse euritmic rezultă din translatarea tonurilor sau a sunetelor în gesturi precise, de conotaţie specifică. Nu se cer posturi, ca în balet, nu se cere un mimetism, ca la vârstele mici, ci se cere o înţelegere a mesajului, a sunetului corelat cu mesajul şi cu gestul, a costumului şi culorilor acestuia cu întreaga semnificaţie a gestului artistic.

Elevii sunt îndrumaţi să înţeleagă semnificaţia ritmurilor, să o aplice, odată cu instrumentalizarea trupului pentru expresia artistică. Există şi un al treilea domeniu al euritmiei – cel terapeutic – latură de sine stătătoare folosită în tratarea diferitelor deficienţe.

Fizica şi chimia

Drumul natural în descoperirea acestor ştiinţe a fost: experimentul – observaţia – concluzia – legitatea. Acest drum natural este respectat şi în predarea ştinţelor naturale în şcoala Waldorf.

În prima zi a fiecărei teme noi, au loc o serie de experimente. Ca temă, elevii trebuie să descrie cu acurateţe şi corectitudine cele văzute la fiecare experiment.

A doua zi sunt analizate aceste experimente, trăgându-se primele concluzii asupra fenomenelor studiate.

În a treia zi sunt enunţate legităţile căutate cu o zi înainte. Beneficiind de predarea în epoci, mintea copilului va prelucra inconştient şi în timpul nopţii cele văzute în ziua precedentă, trăind la maximum primii paşi în fiecare domeniu studiat.

Acest mod de lucru, bazat pe observaţia individuală, susţine interdisciplinaritatea permanent prezentă în pedagogia Waldorf. Exprimarea corectă, diferenţiată, nuanţată şi la obiect este un mod de a exersa limba română, lucru care se petrece firesc şi la celelalte materii de studiu din afara orelor de limbă. De aceea, profesorul de specialitate are datoria să asimileze în predarea sa şi informaţiile care ţin de alte discipline.

Pornind de la această necesitate, pedagogia Waldorf susţine prezenţa unui singur cadru didactic în primele opt clase, pentru predarea disciplinelor din epocă. În personalitatea unui astfel de om, elevul se poate regăsi cu strădania sa de a asimila conţinuturile mai multor materii.

Geografia

Această materie apare prima dată în clasa a IV-a sub forma unei epoci despre ţinutul natal.

În prima lecţie, elevul îşi desenează banca în care stă, cuprinsă în sala de clasă, respectiv biroul de acasă în camera sa.

Urmează apoi planul şcolii şi al locuinţei, apoi curtea şcolii şi a locuinţei, apoi curtea şcolii cu strada, respectiv blocul sau curtea de acasă cu strada.

Pasul următor îl reprezintă un plan parţial al oraşului, în care apare drumul de acasă până la şcoală.

Planul general al oraşului, cu formele de relief şi apele principale, se poate face sub forma unei machete tridimensionale. Aceasta se modelează din lut, apoi se acoperă cu multe straturi de hârtie înmuiată şi lipici (mucava); după uscare se îndepărtează lutul, iar macheta rezultată este pictată de elevi.

Urmează împrejurimile localităţii cu fauna şi flora, putându-se merge până la întreaga regiune (judeţul şi judeţele învecinate).

Astfel se deprind elementele realizării unei hărţi, de la spaţiul concret, la simbol.

Din clasa a V-a se studiază geografia fizică a patriei, a ţărilor învecinate.

Pornind pe Dunăre în sus se poate trece în clasa a VI-a la cunoaşterea Europei. Spre sfârşitul acestei clase se vor prezenta în linii mari şi celelalte continente. Geografia Asiei, Africii şi a Americii, cu cele mai reprezentative ţări şi zone, va fi predată pornind de la marile descoperiri geografice (Marco Polo, Vasco da Gama, Columb şi Magelan).

Important este ca, în studiul zonelor geografice, să fie percepute polarităţile, structurile caracteristice. De aceea extremele, uscat-mare, frig-căldură, verdeaţă-deşert sunt preferate în prezentările acestora.

În vederea examenului de capacitate, pentru clasa a VIII-a este rezervată Geografia României, deşi programa Şcolii Waldorf ar cere pentru această clasă continuarea studiului geografiei mondiale. Din ţările sau continentele studiate, elevii vor învăţa cântece specifice, percepând cât mai mult din specificul şi temperamentul oamenilor din zona respectivă. Studiul geologiei, al mişcărilor tectonice, al ritmurilor Pământului, reprezintă în liceu o treaptă superioară de înţelegere a fenomelor de existenţă a acestei fiinţe vii, care este Terra.

Botanica

La fel ca şi la animale, în împărăţia plantelor, studiată în clasa a V-a, se pot găsi diferite caracteristici omeneşti.

La această vârstă a copiilor, plantele trebuie personificate ca într-o adevărată poveste. Nu se întâlneşte explicarea despre ţesuturi şi celule, ierbarele sunt evitate, în locul lor preferându-se studiul plantelor în natură şi pictarea în mediul lor natural, formându-se astfel şi respectul pentru lumea înconjurătoare.

Zoologia

În clasa a IV-a, elevii învaţă despre animale tipice unor forme unilaterale din natură: capul (sepia), trupul sau burta (vaca) sau membrele (şoarecele). O polaritate interesantă se poate găsi între vultur (un animal al aerului, care rareori coboară pe pământ) şi taur (care „se ţine” cu toată forţa sa pe pământ).

În general, se scot în evidenţă la animale diferitele trăsături temperamentale şi fizice unilaterale. De exemplu, calmul şi blândeţea unei vaci pot fi scoase în evidenţă pictând vaca în albastru.

Elevii vor picta fiecare animal în culori care scot în evidenţă caracterul specific al acestuia. Lucrul individual al elevilor se va materializa şi în compuneri, unde va fi căutat specificul fiecărui animal, prin descrieri, dialoguri imaginare sau referate cu un mai ridicat conţinut ştiinţific.

Ca o încoronare a celor studiate, imaginea omului, nespecializat şi cu potenţe multiple de evoluţie, este creionată sugestiv. Toate aceste elemente sunt pe larg studiate în clasele ulterioare, când regnul vegetal – clasa a V-a, cel mineral şi animal – clasa a VI-a şi omul – clasa a VII-a – a VIII-a sunt studiate în detaliu.

În liceu se studiază în amănunt formele de evoluţie ale naturii, stuctura organismului uman şi formele de cunoaştere şi cercetare ale acestora (genetică).

Matematica

În predarea matematicii, dascălul trebuie sa respecte câteva principii de bază.

Principiul analitic (de la întreg la o parte) este unul dintre cele mai importante.

Un alt principiu deosebit îl reprezintă mersul de la cazul particular spre general, spre difiniţie.

Definiţiile sunt evitate pe cât posibil, preferându-se caracterizarea noţiunilor într-un mod viu. Când sunt însă absolut necesare, acestea sunt cât mai accesibil prezentate, folosindu-se din plin intuiţia elevilor.

Parcurgerea materiei cât mai aproape de mersul istoric este un principiu general pentru şcoala Waldorf, deosebit de important în matematică. Predarea în mişcare aduce matematica mai aproape de copil. De la jocuri ritmice de învăţare a tablei înmulţirii până la forfecarea paralelogramului (translatarea unei laturi pe dreapta suport cu păstrarea ariei), totul trebuie predat cât mai viu.

La geometrie se evită cu desăvârşire demonstrarea relaţiilor evidente, insistându-se asupra afirmaţiile neevidente. Mersul de la problema practică la teorie este deseori mai apropiat elevului decât prezentarea unei teorii fără legătură cu realitatea cunoscută de elevi, urmată de aplicaţii ipotetice.

Desenul geometric cu mâna liberă

Predarea geometriei în Şcoala Waldorf începe în clasa a V-a, printr-un studiu activ al principalelor figuri geometrice.

Elemente geometrice redau prin transformarea lor procesul de devenire ale unor forme fixe, pe care apoi elevul învaţă să le denumească şi să le definească.

Pentru a crea un simţ cât mai solid al figurilor geometrice, acestea sunt desenate fără instrumente geometrice.

Desenul formelor

Pe lângă faptul că, în Şcoala Waldorf, majoritatea materiilor sunt parcurse într-un mod diferit faţă de cel clasic, aici există şi câteva materii total noi.

Prima dintre acestea este desenul formelor. Această materie, prezentă în clasele I-V, are două argumente puternice în favoarea sa.

În primul rând, formele desenate în primele două clase vor pregăti introducerea literelor şi a cifrelor. Mai târziu, desenul formelor va pregăti geometria, ce apare în clasa a V-a sub forma desenului geometric.

Tot atât de important este faptul că această materie este o activitate artistică, ce îşi propune să trezească gândirea copilului, simţul echilibrului, al armoniei şi al frumosului. Ea stimulează facultatea de reprezentare şi cea imaginativă ajutând la formarea vederii în spaţiu.