Botanica

La fel ca şi la animale, în împărăţia plantelor, studiată în clasa a V-a, se pot găsi diferite caracteristici omeneşti.

La această vârstă a copiilor, plantele trebuie personificate ca într-o adevărată poveste. Nu se întâlneşte explicarea despre ţesuturi şi celule, ierbarele sunt evitate, în locul lor preferându-se studiul plantelor în natură şi pictarea în mediul lor natural, formându-se astfel şi respectul pentru lumea înconjurătoare.

Zoologia

În clasa a IV-a, elevii învaţă despre animale tipice unor forme unilaterale din natură: capul (sepia), trupul sau burta (vaca) sau membrele (şoarecele). O polaritate interesantă se poate găsi între vultur (un animal al aerului, care rareori coboară pe pământ) şi taur (care „se ţine” cu toată forţa sa pe pământ).

În general, se scot în evidenţă la animale diferitele trăsături temperamentale şi fizice unilaterale. De exemplu, calmul şi blândeţea unei vaci pot fi scoase în evidenţă pictând vaca în albastru.

Elevii vor picta fiecare animal în culori care scot în evidenţă caracterul specific al acestuia. Lucrul individual al elevilor se va materializa şi în compuneri, unde va fi căutat specificul fiecărui animal, prin descrieri, dialoguri imaginare sau referate cu un mai ridicat conţinut ştiinţific.

Ca o încoronare a celor studiate, imaginea omului, nespecializat şi cu potenţe multiple de evoluţie, este creionată sugestiv. Toate aceste elemente sunt pe larg studiate în clasele ulterioare, când regnul vegetal – clasa a V-a, cel mineral şi animal – clasa a VI-a şi omul – clasa a VII-a – a VIII-a sunt studiate în detaliu.

În liceu se studiază în amănunt formele de evoluţie ale naturii, stuctura organismului uman şi formele de cunoaştere şi cercetare ale acestora (genetică).

Matematica

În predarea matematicii, dascălul trebuie sa respecte câteva principii de bază.

Principiul analitic (de la întreg la o parte) este unul dintre cele mai importante.

Un alt principiu deosebit îl reprezintă mersul de la cazul particular spre general, spre difiniţie.

Definiţiile sunt evitate pe cât posibil, preferându-se caracterizarea noţiunilor într-un mod viu. Când sunt însă absolut necesare, acestea sunt cât mai accesibil prezentate, folosindu-se din plin intuiţia elevilor.

Parcurgerea materiei cât mai aproape de mersul istoric este un principiu general pentru şcoala Waldorf, deosebit de important în matematică. Predarea în mişcare aduce matematica mai aproape de copil. De la jocuri ritmice de învăţare a tablei înmulţirii până la forfecarea paralelogramului (translatarea unei laturi pe dreapta suport cu păstrarea ariei), totul trebuie predat cât mai viu.

La geometrie se evită cu desăvârşire demonstrarea relaţiilor evidente, insistându-se asupra afirmaţiile neevidente. Mersul de la problema practică la teorie este deseori mai apropiat elevului decât prezentarea unei teorii fără legătură cu realitatea cunoscută de elevi, urmată de aplicaţii ipotetice.

Desenul geometric cu mâna liberă

Predarea geometriei în Şcoala Waldorf începe în clasa a V-a, printr-un studiu activ al principalelor figuri geometrice.

Elemente geometrice redau prin transformarea lor procesul de devenire ale unor forme fixe, pe care apoi elevul învaţă să le denumească şi să le definească.

Pentru a crea un simţ cât mai solid al figurilor geometrice, acestea sunt desenate fără instrumente geometrice.

Desenul formelor

Pe lângă faptul că, în Şcoala Waldorf, majoritatea materiilor sunt parcurse într-un mod diferit faţă de cel clasic, aici există şi câteva materii total noi.

Prima dintre acestea este desenul formelor. Această materie, prezentă în clasele I-V, are două argumente puternice în favoarea sa.

În primul rând, formele desenate în primele două clase vor pregăti introducerea literelor şi a cifrelor. Mai târziu, desenul formelor va pregăti geometria, ce apare în clasa a V-a sub forma desenului geometric.

Tot atât de important este faptul că această materie este o activitate artistică, ce îşi propune să trezească gândirea copilului, simţul echilibrului, al armoniei şi al frumosului. Ea stimulează facultatea de reprezentare şi cea imaginativă ajutând la formarea vederii în spaţiu.

Aritmetica

Sensibilitatea pentru diferitele laturi ale fiinţei umane este educată în Şcoala Waldorf din primele clase.

Astfel, cele patru operaţii de bază sunt învăţate în asociere cu cele patru temperamente şi culorile asociate acestora.

Pe parcursul anilor şcolari, studiul matematic va cuprinde şi geometria cu mâna liberă, construcţiile geometrice şi studiul corpurilor platonice.

Construcţiile spaţiale conduc la o mai bună percepţie a formelor existente şi permit dezvoltarea unei capacităţi de analiză, benefică în toate celelalte domenii de studiu.

Geometria proiectivă, sferică sunt de asemenea studiate în liceu, pentru a canaliza percepţia elevilor înspre forme abstracte, construcţii aproape ireale, ce deschid orizontul întrebărilor despre semnificaţia mai înaltă a matematicii.

Drumul de la basm la istorie

În clasa I, copiii trăiesc în lumea basmelor, acestea oferindu-le hrana sufletească atât de necesară acestei vârste.

Clasa a II-a prezintă polaritatea sufletului uman. Pe de o parte fabulele evidenţiază defecte ce trebuie îndreptate, iar pe de altă parte, poveştile despre sfinţi prezintă nobleţea idealului uman.

Un nou pas înainte este făcut în clasa a III-a când la partea de povestire elevilor li se prezintă istorioare din „Vechiul Testament”, pornind chiar de la Geneză.

Legendele nordice, cele populare şi istorice locale şi naţionale reprezintă în clasa a IV-a ultimul pas înainte de istoria propriu-zisă.

Din clasa a V-a, se face intrarea în Istorie (ca disciplină). Capitolele principale ale acestei clase vor fi însă Egiptul şi Grecia antică. Aceasta din urmă domină clasa a V-a, nu numai la istorie, ci şi la alte discipline (educaţia fizică, literatură, matematică, muzică).

În clasa a VI-a se studiază Roma antică, iar în a VII-a Evul mediu şi Renaşterea.

În general, la predarea istoriei se pune accentul pe trăirea atmosferei epocilor şi nu atât de mult pe înmagazinarea informaţiilor. Sunt alese spre studiu acele momente sau personalităţi din istoria omenirii care au impulsionat evoluţia generală a lumii, forme caracteristice de cultură şi civilizaţie.

Clasa a VIII-a cere studierea istoriei contemporane, dar pregătirea pentru examenele naţionale modifică programa Şcolilor Waldorf din România, care preiau studiul istoriei naţionale.

În liceu se reia studiul treptele de civilizaţie, studindu-se acum din perspectivă generică, a curentelor mari de cultură, a mişcărilor sociale şi a semnificaţiilor pe termen lung. Important de reţinut este faptul că biografia umană este o repetare la scară mică a istoriei omenirii. De aceea, treptele de civilizaţie sunt relevante pentru biografia personală a elevului, mai ales în primii opt ani de şcoală.

Această perspectivă stă şi în spatele studiului la liceu, când curentele generale ale epocilor de civilizaţie stau în centrul atenţiei tinerilor, căci orientarea în societatea actuală este posibilă numai prin cunoaşterea formelor de evoluţie care au creat-o.

Limbile străine

Cercetări recente au arătat că o persoană ce şi-a însuşit o limbă străină înainte de învăţarea scrisului şi cititului o va stăpâni fără accent.

Din contră, învăţatul unei limbi străine simultan cu scrisul şi cititul, duce la vorbirea cu accent a acesteia.

Ca urmare, în primele trei clase din Şcoala Waldorf se învaţă două limbi străine, doar prin imitaţie.

Concret, orele sunt pline de cântece şi poezii, însoţite de o gestică sugestivă a profesorului, copiii cântând şi gesticulând în cor.

Începând din clasa a III-a se introduce scrisul celor două limbi, care, împreună cu gramatica corespunzătoare, sunt studiate în paralel pe tot parcursul studiilor.

Limba română

Dacă până la vârsta de 9 ani copilul se identifică pe deplin cu mediul în care trăieşte, după această vârstă el se interiorizează, se detaşează de cele ce-l înconjoară. Până la acest moment el se identifică cu limba maternă. Distanţându-se de aceasta, elevul poate să o analizeze şi să-i perceapă structura.

Din acest moment, elevul poate începe studiul gramaticii, având primul contact raţional cu structura limbii şi cu regulile gramaticale. Astfel debutează un proces lung, care continuă până în clasa a VIII-a.

Prima parte o reprezintă aprofundarea principalelor calităţi ale părţilor de vorbire, apoi copiii se familiarizează treptat cu structura propoziţiei, iar începând din clasa a VII-a cu structura frazei.

În predarea literaturii, metodele folosite vizează în mod preponderent planul emoţional. Analiza elementelor stilistice ale unei opere este evitată până în clasa a VII-a, lăsând expresia artistică să lucreze în copil. Până în clasa a VI-a, în locul analizei raţionale a textului literar, accentul este pus pe aprofundarea semnificaţiei textului cu ajutorul altor forme de exprimare artistică (desen, pictură, muzică).

Repetarea, ritmicizarea, exerciţiile de vorbire şi de intonare sunt instrumente constant utilizate în cadrul orelor de literatură. Interdisciplinar, cultivarea exprimării este prezentă şi la începutul învăţământului principal, pe parcursul epocilor, indiferent de disciplina studiată. Fie că e matematică, fie că e geografie, o poezie sau un cântec inspirate din temele studiate introduc ziua de lucru.

Scrisul şi cititul

Scrisul şi cititul se învaţă în Şcoala Waldorf pe parcursul primelor clase, cu accent pe desenarea literelor şi organizarea estetică a scrisuluii şi a spaţiului scris. De aceea parcursul este la început lent, dar în clasa a IV-a elevii ajung la acelaşi nivel cu colegii lor din învăţământul tradiţional.

Din ce motive se alege acest drum? Psihologii susţin că cel mai dificil de învăţat într-o viaţă de om este cititul şi scrisul, deoarece este o activitate a intelectului şi leagă copilul în mod artificial de gândirea abstractă a omului matur.

Concret, cititul şi scrisul se învaţă în următorii paşi: întâi se lucrează literele mari de tipar. În funcţie de evoluţia clasei, învăţătorul va introduce la sfârşitul clasei I sau la începutul clasei a II-a, literele mici de tipar.

Pe parcursul clasei a II-a se introduc apoi literele de mână, prin intermediul desenului de forme sau al celui dinamic. De asemenea, în modul de introducere a literelor (semne pentru sunete), consoanele se metamorfozează din imaginea a ceva ce începe cu această literă. Se pleacă de la imaginea picturală a lumii, de la întreg şi se ajunge la abstractizarea ei prin noţiuni.

De exemplu, litera M se va naşte din imaginea unui munte cu două vârfuri; litera P poate să apară la „pom”, iar F de la „foc”. Aceasta este metoda de introducere a consoanelor.

Primele semne învăţate sunt însă pentru vocale, care sunt prezentate copiilor ca provenind din sentimente: A – admiraţie, deschidere; E – reţinere, închidere în sine; I – înălţare, afirmare; O – îmbrăţişare, protecţie; U – necunoscut, cunoaştere.